Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti



05 Iunie 2018

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)


ANITP şi Aeroportul Henri Coandă – împreună împotriva traficului de persoane

 

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, au încheiat în luna mai a.c. un acord de parteneriat în domeniul prevenirii traficului de persoane.

Cele două instituţii vor colabora în vederea derulării unor activităţi destinate diminuării vulnerabilităţii la traficul de persoane a cetăţenilor români, precum şi pentru descurajarea şi reducerea cererii care favorizează acest fenomen.

Astfel, toate activităţile comune de luptă împotriva acestui flagel de crimă organizată vor asigura o abordare cuprinzătoare şi eficientă a strategiilor de informare, conştientizare şi sensibilizare a publicului.

Informaţii de background:

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.